Prima pagina
IstoricComunicateEchipaActivităţiProiectePublicațiiBaze de dateDistribuţie de probeTehnologii de culturăEvenimenteInformaţii publice

Evenimente

Excelență în proiecte de biodiversitate – 18 ianuarie 2023

În cadrul celei de-a 2-a Gale Green Report, Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava a fost distinsă cu premiul Excelență în Proiecte de Biodiversitate.

La evenimentul din 18 ianuarie, care s-a desfășurat la Palatul Regal, Sala Tronului, într-o atmosferă fastuoasă și o companie elevată, au participat peste 170 de invitați – miniștri, secretari de stat, ambasadori, reprezentanți din managementul celor mai mari companii din România etc.

La ceremonia de decernare, Banca a fost reprezentată de cercetătorul științific Dan Șandru, care, prin expedițiile de explorare & colectare, asigură o legătură esențială între componentele de conservare și cea de utilizare a patrimoniului fitogenetic național.

Proiectul nostru, intitulat „Din colecțiile Băncii înapoi în grădinile țăranilor”, a fost inițiat, elaborat și înscris în competiția lansată de prestigioasa publicație Green Report, de către dr. biol. Silvia Străjeru, iar la implementarea acestuia a contribuit, în cele din urmă, întreaga echipă a Băncii.

O contribuție importantă la succesul Programului, manifestându-și, din primul moment, dedicația și convingerea privind importanța acțiunii de revigorare a segmentului de agricultură tradițională, a avut-o dr. biol. Dana Constantinovici, care a și coordonat aceste activități până în 2019, ștafeta fiind preluată de dr. biol. Diana Batîr Rusu și cercetătorul Dumitru Blaga.

De asemenea, ne face plăcere să menționăm și să le mulțumim beneficiarilor materialului biologic, care și-au asumat responsabilitatea păstrării în cultură a varietăților locale, asigurând astfel conservarea lor dinamică și, implicit, evoluția adaptativă ca răspuns la schimbările de natură climatică.

eventseventsevents
Trofeul Excelență în Proiecte de Biodiversitate
Cercetătorul științific Dan Șandru
Raluca Fișer, președinte Asociația Green Revolution
eventseventsevents
Palatul Regal, Sala Tronului
eventseventsevents
Lucian Romașcanu, ministrul Culturii
Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Volker Raffel, CEO E.ON România și cercetătorul științific Dan Șandru

Colectăm, studiem și conservăm diversitate genetică vegetală pentru utilizarea prezentă și viitoare.